Sambata seara...

20:12 Mi-e foame. Iau pe mine ce haine apuc si plec la magazin. Cum ies in strada, ma izbeste un iz ciudat. Ciudat, nu e mirosul cu care m-am obisnuit cand ies afara. Acesta e plin de prospetime, de racoare si naturalete. Trag aer adanc si plec la pas. De ce sa iau masina pentru 500 de metri ? Gardul viu din stanga mea, frunzele brun-roscate de pe trotuar si lumina difuza imi dau impresia ca pasesc prin curtea unui conac boieresc. Unde a disparut strada pe care locuiesc ? Ma uit dupa o placuta... da, strada tot asa se numeste, insa, picaturile de ploaie care danseaza in lumina stradala ii dau un aer feeric, ireal. Sunt atat de usoare si de mici incat pare ca ninge. Oare toata lumea a stat 24 de ore in casa, ca mine ? De ce e atata liniste ? Nici macar un muc de tigare aruncat hai-hui, nici un ambalaj pierdut de continut; ciudat, strada este curatata martea si vinerea, niciodata sambata. Ma intreb daca visez, mai trag odata aer adanc, mult, curat, proaspat. Ajung la colt, fac stanga ; nici macar o masina nu a trecut pe langa mine, cata liniste. Doua fluvii Colorado, prin doua Mari Canioane, serpuiesc in fata mea. De cand n-a mai trecut tramvaiul au ramas la fel. Trebuie sa fac dreapta, lumina semaforului ma sacaie, cinci masini au aparut de nicaieri, la fel si un grup de tineri galagiosi. Abia astept sa ma intorc pe aleea conacului. Imi ia de doua ori mai mult sa fac drumul inapoi; nu din cauza greutatii, ci din cauza atmosferei. Ceva ma opreste sa intru in scara si ma face sa respir avid. M-am plictisit sa scriu, dar nu m-as plictisi niciodata sa stau afara si sa ma desfat cu un astfel de festin atat de rar de gasit in Bucuresti. Imi fac curaj si intru in casa; deschid usa balconului si ma gandesc: uite ca si Bucurestiul poate fi iubit! Uite ca el intra in casa si imi multumeste, mangaindu-ma cu o mana transparenta de racoare!

P.S. Articolul acesta a fost scris saptamana trecuta, sambata seara.. dar am preferat sa-l postez azi.