Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.
Obiceiuri:
La 24 februarie, in ziua cand Ortodoxia sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.
La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".
In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.
De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.
Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de prietenie.
Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.
Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.
Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii, au fost in buna parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.
Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi i-au uitat semnificatia si au substituit-o cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sf-ului Valentin, ce nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana. Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri. Nu uitati nici voi ca iubirea este la ea acasa!
Din pacate, am intrat in rutina vietii, ziua de azi a trecut val-vartej, am si uitat ce zi e azi..., am uitat de oricare alta zi:(
Imi doresc sa fi fost la tara, unde as fi strigat din toti rarunchii: Sa iasa fetele cochetele, sa iasa mandrutele, sa le sarut guritele....
Dar ia de iesi si striga intre o podea de asfalt, 3 pereti betonati, 5 claxoane, si cerul apasator si sufocant de Bucuresti.... cine sa ma auda...cainii si ... si atat...:(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu